Deschidem farmacia noastră, bio, cu pastile de cap pentru toţi mai-marii care acuză dureri politice şi administrative. O cură de gen vindecă ireversibil chiar şi pe cei mai bolnavi dintre vitejii politicieni care şi-au scrintit hipotalamusul în confruntări dubioase ! Azi, senatorul Iani Popa. Cu originile sale greceşti !

 Iani Popa alias Grecul (după cum i se spunea în liceu, datorită originilor sale, dinspre mamă) a început cu politica pe ritmuri de Sirtaki. Adică iniţial mai domol, ulterior mai galopant.

După ce şi-a făcut botezul în PNL, graţie naşului Miuţescu, a fost prefect, vice la CJ Argeş, acum senator şi preşedinte al PNL Argeş. Bine-nţeles, ca-n celebrul film cu Zorba, farfuriile s-au spart în capul lui Miuţescu, atunci când a pierdut şefia partidului. De altfel, toată atitudinea lui Iani Popa e sub semnul dansului Sirtaki. Cine nu ştie paşii, n-are trecere la şeful liberal.

E cert că viziunea sa este inspirată de strămoşii săi de la marea Egee, căci se pricepe (de minune !) la politică şi diplomaţie, dar mai puţin la muncă şi implicare concretă. Pe el îl prinde, lumea s-a obişnuit… Mă refer la lumea bună din PNL Argeş că prostimea din judeţ n-a auzit de el cum n-am auzit eu de ultima carte scrisă de Adi Minune !

Mai nou a uitat de argeşenii care l-au trimis în Parlament. Aerul de Capitală l-a ameţit pe Iani Popa care n-a mai ţinut o conferinţă de presă la Piteşti de pe vremea când l-a trimis şeful Blaga la muncă.

Se pare că i-a ascultat sfatul liderului de la centru că nu l-am mai văzut de atunci… În ultima vreme a lucrat intens la planul său imbatabil de ieşire din viaţa politică, dar pentru că a constatat că a dat chix cu prognoza, şi-a regândit strategia pe filiera relaţiilor de partid.

Nu ştim cu cine s-a consultat, dar a ieşit victorios la rampă cu declaraţia secolului : « Încă unu’ şi mă duc ! », referindu-se la mandatul de senator. Şi pentru că unu şi cu unu fac două mandate, Iani mai vrea şi preşedinţia partidului până în 2020. Un fleac ! Să conduci PNL e mai uşor decât s-ar putea crede !

Se vede după rezultate şi după intuiţia liderului (grec, de la origini până în prezent). O intuiţie câştigătoare în an electoral pe fond de alianţe şi fuziuni.

 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *