Marian Ibric, primarul de la Leordeni mai vrea un mandat. Are voinţã de fier şi sperã sã-şi convingã electoratul cã e cel mai bun dintre cei mai buni. Program electoral n-are. Sau dacã are, ãla nu se poate numi, program. Nici mãcar schiţã. Şi nu cã i-ar fi fost târşealã sã scrie pe hârtie o serie de idei. Pur şi simplu, nici mãcar nu s-a gândit la un asemenea aspect.

Probabil în baza faptului cã, acolo, la Leordeni, se câştigã pe ochi frumoşi, sau mai cu seamã cu ajutorul rudelor, prietenilor şi vecinilor pe care i-a angajat Ibric la primãrie şi care vor presta all-inclussive, în campania electoralã, mai ceva ca-n administraţia localã. Cã deh, favorurile se plãtesc. Şi acum e momentul.

Pe nepoata și fina sa, Lăcrămioara Ibric (fiica fratelui) a angajat-o ca ofițer al stării civile, în mandatul trecut. Ionescu Mihaela, altă nepoată, este angajată la biblioteca comunală, iar Cornel Ionescu, tot nepot, fratele Mihaelei, e director al Căminului Cultural Leordeni, dupã cum titreazã presa localã. Aceştia şi alţi câţiva din aceeaşi categorie vor munci cu sport, pentru a-şi ajuta primarul sã câşige un nou mandat.

Acum o lunã, l-am întrebat pe prim-gospodar ce planuri are pentru perioada 2016-2020. “Terminãm canalizarea. Restul sunt nimicuri…”, ne-a lãmurit edilul. Adicã ceva de genul: “Hai sictir!”. Ne-avea omul nevoie sã se spovedeascã la presã. Asta dacã nu luãm în discuţie faptul, foarte posibil de altfel, cã domnu’ Ibric chiar nu se va stresa în urmãtorii patru ani. Asta în cazul în care, locuitorii de la Leordeni, ar mai fi tot atât de naivi ca-n 2012.

Şi pentru cã la Leordeni se poartã sloganul: “Ori suntem golani, ori nu mai suntem”, Ibric nu a postat declaraţia de avere pe site-ul ANI. Ba, staţi cã are una… Postatã acum patru ani, înainte de alegerile din 2012. De atunci pânã azi, cine ştie cât a mai agonisit edilul. Doar cã oamenii harnici de la Leordeni sunt ocupaţi cu munca, iar ceilalţi încaseazã ajutoare sociale. Astfel, nimeni nu-şi îndreaptã atenţia cãtre aroganţele primarul. Numai o datã la patru ani, vin cu turma şi voteazã – Trei trandafiri. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *