Parlamentarul Bogdan Niculescu-Duvăz e scump la vedere. Bine c-a venit vineri la conferinţa de presă a PSD că ni se făcuse dor de el, dar mai ales de informaţiile preţioase cu care vine de la centru, cel mult de două ori pe an. Vine în colegiu, să-şi întâlnească alegătorii datorită cărora mănâncă o pâine bună, şi-o friptură barosană, de trei ori pe zi.
Politician cu state vechi şi mandate fără număr, Duvăz a făcut pionerat în judeţele Constanţa şi Tulcea, încă din 1990. A venit în Argeş în 2008, plin de experienţă şi de aroganţă, de cunoştinţe şi de fiţe, făcându-i pe social democraţii argeşeni să se simtă recunoscători de candidatura sa.
Ultima dată când l-am văzut pe deputat în judeţ a fost la Congresul PSD. Revenirea sa atât de fulgerătoare ne confirmă bănuielile – mai vrea un mandat la Parlament, după deviza «Încă unul şi mă duc… « Evident, la pensie pentru că domnul Duvăz e aproape septuagenar. Până atunci, a vorbit în Argeş, în faţa camerelor TV despre Executivul întăistătător, care crează locuri de muncă mai repede şi mai eficient decât a creat Dumnezeu lumea. Să tot fie vreo 400.000, în trei ani de guvernare. Adică aproape 1.000.000 de noi locuri de muncă după cum se lăuda Ponta în campania Electorală. În Argeş, dilemă… Nu se ştie câte locuri de muncă s-au creat în perioada 2012-2015. Sau cel puţin nu ştie Duvăz. O recunoaşte franc, fără emoţii ?
În fine, ne vom mai întâlni cu deputatul Duvăz şi în 2016. Îl vom recunoaşte zâmbitor, pe toate gardurile şi pe toţi stâlpii. Echipat corespunzător, cu un costum şi-o cravată electorale, parlamentarul va cere votul argeşenilor. Şi noi zicem că merită să fie reales. Că nu e puţin lucru să te deplasezi de la Bucureşti la Piteşti, ca să nu zic la Topoloveni, de 2 ori pe an, adică de 8 ori într-un mandat.

