Agitaţie mare la primăria Piteşti! S-a lucrat intens la Plan de Mobilitate Urbană Durabilă Municipiul Pitești care a fost pus în dezbatere publică. S-a pus pe hârtie tot ce au visat mai-marii primăriei. Şi ca să fim tendenţioşi, aşa cum îi place primarului Cornel Ionică să spună despre noi, îi transmitem, dar de data aceasta respectuos: Domnule primar, treziţi-vă!
În Plan de Mobilitate Urbană Durabilă Municipiul Pitești, printre principalele proiecte majore propuse prin documentație se află şi realizarea unui aeroport. Ptiu, drace!
Nici nu ştim dacă ar trebui să râdem sau să ne punem pe bocit! Noi nu avem locuri de parcare, avem gropi pe străzi, avem atâtea altele de rezolvat, iar primarul visează la aeroport. Offf!
Bineînţeles că este unul dintre visele nerealizabile ale primarului. Anul trecut ne flutura pe sub nas proiecte cu pasaje supraterane, Sală Polivalentă, nave spaţiale, etc. Toate au rămas doar un vis!
Mai citim din măreţul plan al primarului şi revenim!

