Tudor Pendiuc s-a arătat foarte impresionat de cazul „Şase suflete trăiesc fără curent electric“, prezentat de Curierului Zilei. Atât de impresionat, încât a băgat mâna în buzunarul cu şpaga pe care procurorii DNA susţin că a luat-o din afacerea Publitrans, a pus într-o pungă câteva portocale şi trei dulciuri şi a mers în vizită la familia aflată într-o situaţie disperată. Cele şase suflete stau într-un apartament fără curent electric, gaze şi cele necesare unei vieţi decente.
Pendiuc, ajuns în apartament, a început campania electorală. A promis că va rezolva problema curentului electric, a gazelor, va zugrăvi şi va aduce muuuulte pachete de sărbători. Numai că, imediat ce a ieşit pe uşă, se pare că a şi uitat promisiunile făcute.
Norocul familiei nevoiaşe a venit din partea altor oameni cu suflet. Decebal Floroaica s-a implicat în acest caz, iar în această dimineaţă a achitat restanţele la curent. Preotul, împreună cu o familie şi doi politicieni au plătiti factura restantă la curent, în valoare de 1.500 lei.
Preotul a adus 500 de lei de la asociaţia pe care o conduce, familia apropiată preotului, alţi 500, iar Cătălin Bulf şi Cristian Gentea au completat suma.
Sursa foto Curierul Zilei.

