Prim-gospodarul a reuşit să-şi aroge titlul de primar beton, cu ocazia amenajării parcului Brătianu. Unii vorbeau că edilul a transformat zona într-o adevărată curste de puşcărie, în timp ce alţii s-au arătat de-a dreptul dezgustaţi de viziunea primarului. Desigur, pe Tudor Pendiuc l-a durut drept în cotul stâng. Un cetăţean i-a trimis o sesizare pe site-ul www.domnuluiprimar.ro, în care îşi exprima dezamăgirea cu privire la aspectul parcului amintit şi deşi au trecut două luni de la postare, primarul n-a răspuns în niciun fel.
« Ca mulţi din cetăţenii acestui oraş sunt profund dezamăgit şi totodată uimit de lucrările din beton pe care le desfăşuraţi în oraşul Piteşti. Nu înţelegem cum tot spaţiul verde din zona colegiului Brătianu a fost schimbat cu pavele şi betoane, într-un cuvânt ,,urât".
Înţeleg că aveţi acelaşi scop sinistru şi cu parcul 1907, ar fi bine să cereţi şi părerea locuitorilor şi să apelati la un alt arhitect peisagist care să aibă cu adevărat o viziune mai realistă. În speranţa că veţi analiza această sesizare, aştept un răspuns pertinent.».
Şi de pe 5 noiembrie, data la care a fost posată sesizarea, edilul n-a terminat analiza ! Bag seamă că nici noaptea nu mai doarme de grijă… De grija viitoarelor reamenajări la parcul 1907. Prin 2025, fiecare piteştean va primi cadou de la municipalitate câte o mască pe oxigen, pe care să o folosească în plimbările recreative.

