Culmea, o deplasare care nu ar costa mai nimic este refuzată însă de respectivul departament și de conducerea CJ Argeș, deși acte oficiale și invitații există de luni de zile! Este vorba despre participarea la manifestările de anul acesta de la San Sebastian, în Spania, orașul din Țara Bascilor fiind în 2016 capitală culturală europeană. Un inimos român stabilit acolo, Mihai Petre, președintele Asociației Culturale Românești din San Sebastian, partener al Institutului Cultural Român, a făcut demersurile necesare pentru ca Argeșul să participe cu o delegație la manifestările de anul acesta. Crescut în Pitești, Mihai Petre a vorbit chiar cu primarul din San Sebastian, iar guvernul basc a fost de acord cu suportarea cheltuielilor de cazare, mâncare și de protocol pentru delegația argeșeană. Cererea sa s-a împotmolit însă de anul trecut la Consiliul Județean, care ar fi trebuit să asigure doar transportul dus-întors până în Spania și alte servicii mărunte (translator, etc). Elementul comun între Argeș și Țara Bascilor, care ar fi dat culoare participării argeșenilor, este faptul că în ambele regiuni există… călușul. Din iulie Petre a vorbit cu președintele CJ Argeș, Florin Tecău, dar demersurile sale au rămas fără răspuns, deși toate eforturile făcute au fost pe cheltuiala și pricperea proprie. În schimb, luminații de la CJ Argeș au cheltuit o mică avere în decembrie, când au fost la Paris să serbeze Ziua Națională pe… 4 și 5 decembrie!

