Potrivit unor informații publicate anterior în în cotidianul francez "Le Monde", Societe Generale ocupă poziția a patra în topul băncilor care au creat cele mai multe societăți offshore prin intermediul cabinetului de avocatura panamez Mossack Fonseca, după grupul bancar britanic HSBC și băncile elvețiene UBS și Credit Suisse.
Purtătorul de cuvânt de la Societe Generale a confirmat că sediul grupului bancar din cartierul La Défense a fost percheziționat de anchetatorii Oficiului central de luptă împotriva infracțiunilor financiare și fiscale. "Numeroase documente, în special informatice au fost sechestrate", a adăugat purtătorul de cuvânt, citat de Agerpres.

