„Alimentaţia pacientului ar trebui să fie urmărită de un dietetician sau la ieşirea din spital sau după prima consultaţie cu medicul cardiolog din ambulatoriu. Sunt foarte puţini cei care spun că fac erori alimentare şi de atunci se referă strict la o friptură de weekend sau mici româneşti. În fapt, pacientul cardiac trebuie să ştie că trebuie să mănânce cât mai puţină mâncare procesată. Este celebră şi indicată în boală cardiacă dietă cretană, adică dietă mediateraneană care spune: carne roşie o singură dată pe săpătămână, pește, pui, alimente de tip legume şi fructe cât mai multe şi cât mai puţin procesate, adică crude în salate cu ulei de masline şi cu un pahar de vin roşu la masă”, a spus Clara Alexandrescu, medic cardiolog, la Digi 24.
„Dacă îl sfătuieşti pe pacient să renunţe la sare îţi spune: de mâine dispare sarea, solniţa de pe masă. Am mai vorbit despre asta că 95% din aportul de sare într-o zi nu vine din sarea pe care am adăugat-o la masă, vine din ceea ce mâncăm, din ceea ce mâncăm procesat sau din mâncarea reîncălzită, România fiind un mare fan algătesc lunea şi joia şi am mâncare pe toată săptămâna. Există sare în bicarbonatul de sodiu pentru că sarea are o formulă care se numeşte natrium clor, iar natrium se găseşte şi în bicarbonatul de sodiu şi în glutamatul de sodiu.Sodiu se găseşte foarte mult în apă minerală din România, care este extrem de sărată”, menționează Clara Alexandrescu.
„Am făcut o încercare din a află de la pacienţi, câţi dintre ei ştiu cât de sărată este apa pe care o cumpără. Din 100, răspunsul a fost că nu s-au gândit niciodată să se uite pe eticheta de la apă minerală. Pacientul cardiac francez este educat pentru asta. Când îi spunem să mănânce mai puţin sărat, nu înţelege doar că nu mai trebuie să pună sare din solniţa peste roşii şi castraveţi, ci că este foarte atent la ceea ce mănâncă”, adaugă Clara Alexandrescu, medic cardiolog.

