În această dimineaţă, Poliția Română efectuează controale, la nivel național, în principalele pieţe comerciale, pentru prevenirea și descurajarea evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu peşte şi produse din peşte, precum şi carne şi produse din carne. De asemenea, se va acționa și pe linia produselor alimentare de sezon.

 La data de 4 aprilie a.c.,  peste 5.500 de poliţişti desfăşoară controale în principalele pieţe comerciale din țară, în vederea identificării şi tragerii la răspundere a persoanelor care se sustrag de la plata taxelor aferente către bugetul de stat prin desfăşurarea de operaţiuni comerciale fără evidenţierea acestora în contabilitate.

Poliţiştii verifică activitatea agenţilor economici, pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu peşte şi produse din peşte, precum şi carne şi produse din carne.

Acţiunea vizează descoperirea şi investigarea ilegalităţilor, comise în urma efectuării importurilor/operaţiunilor intracomunitare şi comercializării acestor produse în pieţele din Bucureşti.

De asemenea, se verifică respectarea legislaţiei în domeniul transportului de mărfuri. Se are în vedere stabilirea operaţiunilor şi circuitelor comerciale derulate de societăţile comerciale vizate.

La acţiune participă şi specialişti din cadrul A.N.S.V.S.A. și A.N.P.C..

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *