Cristian Gentea a prezentat, în şedinţa CL Piteşti, Raportul SC Apă Canal la sfârşitul anului 2017. Chiar dacă pierderile scad de la an la an, la sfârşitul anului 2017, pierderile la apă au fost de 48%.
"Am facturat cu 4% apă mai mult în 2017 decât în 2016 şi cu 3,75% la canal. Am impus un criteriu în CA ca pierderile să fie reduse anual cu 3%, am pornit de la pierderi de 54%. În 2016 am redus pierderea cu 3,16%, iar în momentul de faţă suntem undeva la 48% şi nu am niciun motiv să cred că nu vom merge în aceeaşi direcţie", a spus Gentea.

