Piteşteanca Teo Trandafir a recunoscut cã, de curând, a fost la Mãnãstirea Curtea de Argeş. Mãrturisirea a fost fãcutã printre alte picanterii din viaţa prezentatoarei TV, într-un interviu acordat revistei Avantaje.

 ,,Nu mai cred în iubire, în acele suflete pereche.Cred în iubire şi într-o relaţie de respect, parteneriat, nu mai cred în amor ghebos. Am foarte mulţi oameni în viaţa mea, nici unul neapărat.Nu sunt făcută să fiu măritată. M-am măritat de două ori, de fiecare dată când am făcut asta, a doua zi am simţit am ceva legat de gât. Nu pot să stau măritată, îmi place diversitatea. Primul lucru la care mă gândesc, cum aş divorţa eu de aici. Îmi place să mănânc papuţachia, este un fel de mâncare grecească. Vreau să mă mut în sudul Franţei, nu îmi plac vacanţele. În weekend-uri plec din Bucureşti, ultima oară am fost la Mănăstirea Curtea de Argeş. Cred că dacă faci o nedreptate unui om, ti se va întoarce. Peste douăzeci de ani aş vrea să fiu în televiziune, alături de colegii mei’’, a spus Teo. 

 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *