În condiţiile în care în ţară sunt mitinguri anti-PSD, PSD-iştii sunt apostrofaţi prin diferite zone ale ţării, iar sloganurile anti-PSD sunt care mai de care mai spumoase, astăzi, Piteştiul a fost roşu.
Cristian Gentea, preşedintele PSD Piteşti, şi-a demonstrat măiestria. La întâlnirea cu Rovana Plumb a înroşit Piteştiul. Nu am mai văzut de mult o asemenea campanie. Nici nu credeam că PSD mai poate face o astfel de demonstraţie de forţă. Şi asta pe o vreme câinoasă, în timp ce meteorologii anunţau coduri peste coduri. Nimic nu a stat în calea social-democraţilor pentru a demonstra că pot. Nu are sens să lungesc vorba, las pozele să vorbească în locul meu.
Şi nu aş putea să las să treacă acest moment fără a pune PNL Argeş în faţa evidenţei. Se observă cu ochiul liber o răceală între Cristian Gentea şi Ion Georgescu, primarul de la Mioveni. Am spus-o de mai multe ori şi o repet. Dacă cei doi vor lăsa deoparte orgoliile şi îşi vor da mâna, Argeşul va rămâne pentru mult timp roşu. Şi în toţi aceşti ani, liberalii vor mânca pâinea amară a opoziţiei.



