"Forma inițială a propunerii legislative, propusă de parlamentarii PNL, a suferit modificări substanțiale aduse în a doua Cameră sesizată de majoritatea parlamentară, încălcând principiul bicameralismului statuat în jurisprudența Curții Constituționale. Astfel, norme care schimbă sensul inițiativei legislative nu au fost supuse deciziei primei Camere sesizate în acest caz, respectiv a Senatului. În același timp, nu sunt specificate în mod concret sursele de finanțare și alocările bugetare necesare acoperirii activităților desfășurate cu ocazia Centenarului", precizează comunicatul PNL.
Liberalii susțin că majoritatea parlamentară a impus soluții legislative care încalcă reglementări constituționale ce privesc atributul președintelui României de a conferi decorații și titluri de onoare în numele statului român.

