Polițiștii argeșeni au reținut 19 persoane implicate într-o încăierare colectivă care a avut loc în centrul comunei Bascov de lângă Pitești, suspecții urmând să fie prezentați miercuri magistraților pentru stabilirea măsurilor preventive.

 Cele 19 persoane pe numele cărora au fost emise ordonanțe de reținere sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș.

Patru oameni au ajuns la spital și alți aproximativ 20 au fost conduși la audieri, marți, în urma unei încăierări între două grupuri de persoane de etnie romă.

Potrivit reprezentanților IPJ Argeș, primii care au intervenit la locul incidentului au fost agenții de la Secția Rurală Bascov, care s-au autosesizat în urma apariției situației conflictuale. În sprijinul lor au venit, ulterior, trei echipaje de la Poliția Municipiului Pitești, patru autospeciale ale Serviciului de Acțiuni Speciale, precum și jandarmi.

În timpul intervenției, polițiștii au tras mai multe focuri de avertisment pentru dispersarea celor implicați în incident.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *