Astăzi, la Valea Iaşului, are loc şedinţa CL. Cum alegerile din 27 septembrie bat la uşă, primarul Nicolae Barbu promite că va curge numai lapte şi miere în comuna pe care o conduce de ani buni. Majoritatea proiectelor sună a pomană electorală. Din 6 proiecte, 4 sunt pentru câştigarea capitalului electoral de către partidul aflat la butoane în comuna Valea Iaşului şi primarul Barbu.
Barbu promite, în plină campanie electorală, că scade tariful la apă, dă premii pentru nunta de aur, argint, etc., angajează asistenţi personali şi cea mai tare, restituie, în 4-5 ani câte 750 de dolari/familie, banii pe care locuitorii comunei i-au plătit în 1997 pentru înfiinţarea reţelei de gaze în Valea Iaşului. Nu ştim dacă există prevedere legală să restitui banii unei asociaţii non-profit, dar primarul promite. Îl doare gura să promită? Trece campania, se vede cu sacii în căruţă, promisiunile … Dumnezeu cu mila!
Localnicii s-au strâns într-o asociaţie care a fost înfiinţată în 1997 şi au plătit, prin acea asociaţie, introducerea gazelor. Fiecare familie şi-a plătit branşarea la gaze, iar la mult peste 20 de ani de la acel eveniment, primarul promite că restituie banii, în 4-5 ani.
Am încercat să vorbim cu Nicolae Barbu, pentru a ne spune de ce toate aceste proiecte se votează în plină campanie electorală. Nu a răspuns la telefon. Vom reveni cu punctul de vedere al primarului, bineînţeles dacă va binevoi să vorbească cu presa.
Pomenile electorale propuse de primarul Barbu pentru şedinţa de astăzi:
1. Se suplimentează numărul de posturi pentru asistenţi personali ai persoanelor cu handicap cu încă 3 posturi. În acest moment sunt 15 asistenţi personali în Valea Iaşului.
Explicaţia primarului: Există certificate de încadrare în gradul de handicap cu asistent personal care în prezent beneficiază de indemnizaţie de handicap grav, iar în decursul anului 2020 există posibilitatea să apară alte cazuri.
2. Se aprobă acordare Diplomei de recunoştinţă pentru: nunta de aur, nunta de argint şi 80 de ani de viaţă.
3. Scade preţul la apă şi canalizare de la 1.01.2021. Acelaşi preţ l-a propus, în urmă cu două luni, un consilier PSD. Proiectul a picat la vot atunci, dar acum, primarului Barbu, în plină campanie electorală, îi pică mănuşă scăderea tarifului la apă şi canal. Atenţie! Din 2021.
4. Darea acordului de principiu privind restituirea sumelor de bani date de cetăţenii din satele Cerbureni, Mustăţeşti şi Valea Uleiului în vederea înfiinţării reţelei de gaze în comuna Valea Iaşului. Restituirea banilor – 750 dolari/familie se va face într-o perioadă de 4-5 ani.

