Premierul Victor Ponta a ajuns subiect de discuţie în cel mai citit ziar cu profil financiar din lume. Financial Times titrează despre rolul DNA, care a ajuns un duşman de temut pentru corupţii României. 1000 de condamnări au obţinut procurorii, numai anul trecut – o cifră care-i face invidioşi pe greci, pe bulgari şi pe croaţi, interesaţii de performanţele DNA.

 

 

 « Cel mai feroce adversar chiar şi al celor mai puternici politicieni din ţară »

 

După cum notează jurnalistul Andrew Byrne : “România, odinioară considerată una dintre cele mai corupte ţări din U.E, a devenit un poligon de testare a politicilor anti-corupţie. Acuzaţiile la cel mai înalt nivel au transformat percepţia publică privind DNA. Odată văzut ca un tigru de hârtie, înfiinţat doar pentru că făcea parte din condiţiile aderării la U.E, acum este lăudat drept cel mai feroce adversar chiar şi al celor mai puternici politicieni din ţară » În plus, corespondentul Financial Times evidenţiază şi urmărirea penală a premierului Victor Ponta. După cum scrie Byrne : « agenda guvernamentală s-a oprit din cauza consecinţelor scandalului de corupţie ». În plus, se vorbeşte şi de condamnarea lui Adrian Năstase, un pas important pe care DNA l-a făcut în lupta cu corupţia. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *