Potrivit Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, BEC stabileşte, după încheierea procesului de votare şi primirea proceselor-verbale, formaţiunile care îndeplinesc pragul electoral, separat pentru Senat şi Camera Deputaţilor.

Pragul electoral reprezintă numărul minim necesar de voturi valabil exprimate pentru reprezentarea parlamentară, şi anume 5% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel naţional sau 20% din totalul voturilor valabil exprimate în cel puţin patru circumscripţii electorale pentru toţi competitorii electorali.

Conform BEC, prin sintagma „20% din totalul voturilor valabil exprimate în cel puţin patru circumscripţii electorale pentru toţi competitorii electorali” se înţelege că pentru a îndeplini condiţia de prag electoral un competitor trebuie să obţină câte 20% din voturile valabil exprimate în fiecare din cele patru circumscripţii electorale, transmite Agerpres.

De asemenea, condiţia de prag electoral se consideră îndeplinită dacă pentru o singură Cameră a Parlamentului competitorul electoral a obţinut 5% din voturile valabil exprimate la nivel naţional. În acest caz respectivul competitor va primi mandate doar în acea Cameră a Parlamentului, precizează BEC.


Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *