Prefectura Argeş a contestat mandatul de primar al lui Cătălin Manta, primar ales al comunei Albeştii de Muscel. Agenția Națională de Integritate (ANI) a transmis judecătoriilor și tribunalelor din țară lista tuturor candidaților la alegerilor locale din 27 septembrie care au găsiți definitiv, prin decizii ale instanțelor, în incompatibilitate sau conflict de interese, ceea ce înseamnă că, dacă au fost realeși în funcții, mandatele lor nu pot fi validate. Cătălin Manta, potivit ANI, ar trebui să nu poată ocupa funcţia de primar pentru următorii trei ani. Manta a pierdut procesul cu ANI – conflict de interese.


La aflarea veştii că tocmai Emanuel Soare i-a contestat mandatul de primar, cel pentru care Manta şi-a băgat pielea în saramură şi a organizat un concurs prin care Soare putea deveni funcţionar public şi apoi prefect, primarul de la Albeştii de Muscel a făcut un scandal monstru în PNL.
 
Replica lui Miuţescu: "Mergi în instanţă şi vei câştiga, dar prefectul trebuia să conteste", l-a scos din minţi pe Manta. Acesta a anunţat conducerea partidului că-şi dă demisia din funcţia de preşedinte al Organizaţiei PNL Albeştii de Muscel.  

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *