"Zeci de mii de argeșeni au participat la manifestare, întâmpinând trenul regal în gările Golești, Pitești și Curtea de Argeș, fiind alături de Altețele Sale Regale, membri ai Familiei Regale a României, la ceremonia de înhumare care a avut loc în Catedrala Arhiepiscopală și Necropolă Regală din municipiul Curtea de Argeș.
Structurile județene ale Ministerului Afacerilor Interne, Jandarmeria Argeș, Inspectoratul Județean de Poliție Argeș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Cpt. Puică Nicolae" al județului Argeș și, nu în ultimul rând, Poliția Locală a Municipiului Pitești, prin personalul mobilizat pentru asigurarea ordinii publice, acțiunea s-a desfășurat în bune condiții și fără incidente.
Le mulțumesc tuturor argeșenilor pentru interesul manifestat și respectul adus față de Casa Regală a României și felicit cadrele militare și civile care au dat dovadă de mult profesionalism în organizarea desăvârșită a funeraliilor Majestății Sale Regele Mihai I.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!", transmite prefectul de Argeş, Emilian Dragnea într-un comunicat remis Institutiilestatului.ro

