”Din păcate, astfel de cazuri sunt identificate în fiecare zi. Weekend-ul trecut au fost reperate și stopate mai multe asemenea evenimente, printre care, de exemplu, o petrecere cu peste 100 de invitați în comuna Rătești.
Este și responsabilitatea autorităților locale de a comunica interdicțiile și de a verifica respectarea lor.
Trebuie să respectăm toți legea, deoarece numai așa vom fi protejați de această boală, numai așa restaurantele pot funcționa, numai așa putem scădea rata de incidență, și, implicit, avem o șansă de a ne întoarcem la normalitate.
Nimeni nu va câștiga nimic dacă lucrurile continuă în acest mod.
Din păcate, dacă nu vom înțelege cât mai curând acest lucru, vom fi nevoiți să impunem noi măsuri restrictive.
Pe de altă parte, este responsabilitatea noastră să verificăm respectarea măsurilor sanitare și să nu tolerăm nicio abatere de la lege. Haideți să respectăm legea și să rămânem sănătoși.”, a transmis prefectul.

