„La acest moment avem o stare de alertă. În starea de alertă nu sunt interzise adunările de peste 20 de persoane în spaţii închise, peste 50 în afară. Avem posibilitatea să păstrăm distanţarea fizică în anumite condiţii. Am văzut şi eu legislaţia, o ştim şi noi cu toţii, există posibilitatea să strângem semnături şi în format fizic, pentru că nu avem această interdicţie de a lua contact cu persoanele pe domeniul public. De regulă, aceste semnături sunt strânse pe domeniul public, nu se strâng undeva în încăperi, pe un birou.(…) Deci nu există interdicţie pentru a lua contact cu persoanele.
Dacă avem stare de urgenţă, în stare de urgenţă nu ai voie să intri în contact cu alte persoane, ci să păstrezi o distanţă de doi metri. În acest moment, există posibilitatea fizică pentru a fi strânse aceste semnături. Or, noi, ca să putem să prevenim situaţii în care unele persoane vor să susţină şi nu merg pe stradă pentru a depune listele de susţinători, am prevăzut să o poată face şi în format electronic. În acest context, am redus şi numărul de semnături de la 100 la 50, acolo unde există posibilitatea, de la 1 la 0,5%".
Eu vă garantez un singur lucru: dacă avem stare de urgenţă, nu vom mai avea alegeri, dacă avem stare de alertă, putem strânge şi semnături", a precizat preşedintele AEP, la o dezbatere publică online pe tema proiectului de hotărâre a Autorităţii Electorale Permanente privind aprobarea metodologiei depunerii dosarelor de candidatură şi a listelor de susţinători la alegerile locale din anul 2020.”, a declarat preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, potrivit Stiripesurse.ro.

