Directorul Executiv UNEP s-a arătat încântat de propunere și și-a exprimat susținerea în acest sens. În același timp, Achim Steiner a menționat că salută continuarea implicării României în forul de administrație al UNEP – Biroul UNEA, poziția de vicepreședinte ocupată de ministrul Attila Korodi fiind de mare responsabilitate atât la nivel regional, cât și internațional, apreciind, totodată, eficiența activității Reprezentantului Permanent la UNEP, dna. ambasador Iulia Pataki.
Ministrul mediului și schimbărilor climatice, Attila Korodi, a condus delegația României la prima sesiune a UNEA, care a avut loc la sediul ONU din Nairobi, Kenya, în perioada 23 – 27 iunie 2014. Tema principală a UNEA1 s-a referit la ”Obiectivele de Dezvoltare Durabilă și Agenda ONU de dezvoltare post-2015, inclusiv Consumul și Producția Durabile”. Documentul final, adoptat la nivel ministerial, stabilește măsurile pe care comunitatea internațională trebuie să le aibă în vedere pentru asigurarea integrării depline a dimensiunii de mediu, în cadrul agendei de dezvoltare durabilă.
Ministrul Attila Korodi, îndeplineşte funcţia de vicepreşedinte din partea Grupului Est-European în Biroul UNEA1/ UNEP
În perioada prezenței ministrului Korodi la UNEA, 26-27 iunie 2014, lucrările segmentului la nivel ministerial s-au finalizat prin adoptarea, după intense negocieri, a unui număr de 16 rezoluții. Tematica acestor rezoluții se referă la o serie de domenii importante ale sectorului de mediu, precum: biodiversitate, managementul chimicalelor și al deșeurilor, în special poluarea datorată deșeurilor din plastic abandonate în ecosistemul mărilor și oceanelor, poluarea aerului, comerțul ilegal cu specii sălbatice etc.
Segmentul ministerial al UNEA s-a bucurat de prezența unor personalități de renume mondial, printre care secretarul general al ONU, dl. Ban Ki-moon, Alteța Sa Serenisimă prințul Albert al II-lea de Monaco și președintele Republicii Kenya, dl. Uhuru Kenyatta.
În cadrul evenimentelor, ministrul Attila Korodi a avut o serie de întrevederi bilaterale cu șefii de delegație ai unor state, precum și cu reprezentanți la nivel înalt ai UNEP. Astfel, s-au purtat discuții despre cooperare bilaterală în domeniul protecției mediului cu:
• ministrul Mediului și Urbanizării din Turcia, dl. Idris Gulluce,
• ministrul Protecției Mediului din Georgia, dna. Khatuna Gogaladze,
• viceministrul Mediului din Japonia, dl. Kitagawa Tomokatsu,
• viceministrul Mediului din Coreea de Sud, Jeong Yeon-man,
• secretarul general adjunct al ONU, dl Achim Steiner, director executiv al UNEP,
• directorul biroului regional pentru Europa al UNEP, Jan Dusik.
Participarea ministrului mediului și schimbărilor climatice, Attila Korodi, a inclus susținerea unor intervenții cu ocazia dialogului ministerial pe tema ”Obiectivele de Dezvoltare Durabilă și Agenda ONU de dezvoltare post-2015, inclusiv Consumul și Producția Durabile” care a avut loc în plenul UNEA, precum și cu ocazia dialogului ministerial care a vizat comerțul ilegal cu specii sălbatice.
Semnificația primei sesiunii a Adunării ONU de Mediu a UNEP este cu atât mai importantă cu cât ea anticipează viitoarele negocieri ce vor avea loc la sediul ONU din New York pe tema Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă și a Agendei ONU de dezvoltare post – 2015. Procesul de negociere va avea loc în perioada sesiunii a 69-a a Adunării Generale a ONU (septembrie 2014-septembrie 2015) și va culmina cu adoptarea acestora la Summit-ul la nivel de șefi de stat și de guvern din septembrie 2015.
Adunarea ONU de Mediu a UNEP (UNEA) s-a constituit ca urmare a implementării prevederilor documentului rezultat al Conferinței ONU privind Dezvoltarea Durabilă (Rio+20), „Viitorul pe care ni-l dorim”, înlocuind Consiliul de Administrație al UNEP.
UNEA reprezintă organul de administrație al UNEP, forul mondial de mediu la cel mai înalt nivel, care va lua decizii strategice pentru întărirea dimensiunii de mediu în contextul viitoarei Agende ONU de dezvoltare la nivel global. Această Agendă va continua eforturile comunității internaționale de îndeplinire a Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului.