Primarii din Argeş sunt la capătul puterilor. Nu mai au bani nici de salarii, iar rectificarea bugetară nu a fost pe măsura aşteptărilor.
"Am cerut bani şi la Finanţe şi la CJ Argeş. Am fgăcut hârtii peste hârtii. Am camerele de suprabeghere suspendate din lipsă de fonduri. Începând de luna aceasta nu mai am bani nici de salarii, nici pentru persoanele cu handicap. Tot ce am făcut am făcut cu fonduri europene. Închid primăria şi plecăm acasă. O să închidem şi şcolile. Nu mai avem nici bani de motorină. Aşa ceva nu am văzut de când sunt în primărie. Sunt la primul mandat de primar, dar în primărie sunt de 20 de ani. Pun lacătul pe primărie şi plecăm toţi acasă", a declarat Dumitru Drăguşin, primarul comunei Uda, pentru Institutiilestatului.ro.

