- consilier, clasa I, grad profesional principal, în cadrul Compartimentului de Achiziţii publice;
- inspector, clasa I, grad profesional superior, în cadrul Biroului Economic.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
- consilier, clasa I, grad profesional principal, în cadrul Compartimentului de Achiziţii Publice:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științe economice, juridice sau administrative;
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani.
- inspector, clasa I, grad profesional superior, în cadrul Biroului Economic:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ştiinţe economice sau administrative;
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice – minimum 9 ani.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 16 aprilie 2018, ora 10:00: proba scrisă;
- 19 aprilie 2018, ora 10:00: proba interviu.
Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.
Relații suplimentare se obțin la sediul Primăriei Comunei Căteasca, cu sediul în comuna Căteasca, str. Principală nr. 290, judeţul Argeş, telefon 0248.661.006, e-mail: primarie@cateasca.cjarges.ro

