"În atenţia cetăţenilor Comunei Merişani!
Vă informăm că începând cu anul 2018 colectarea gunoiului se va face de la fiecare gospodărie, selectiv, în acest sens se vor distribui pubele speciale. Taxa de salubrizare va fi, astfel, de 5 lei/persoană/lună.
Conform legii 211/2011 toţi cetăţenii sunt obligaţi să respecte legislaţia în vigoare, privind colectarea selectivă a deşeurilor. Nerespectarea prevederilor legale se va sancţiona cu amendă.
Deşeurile reciclabile se vor ridica de la fiecare gospodărie, după următorul program:
-plastic, hârtie, carton, doze de aluminiu – în a 2-a săptămână a lunii, în ziua de marţi;
-ambalaje de sticlă, borcane – în a 2-a săptămână a lunii, în ziua de marţi, la interval de 3 luni.
Resturile alimentare, legume, coji de ouă, plante, iarbă, etc, se vor depozita în cutiile de compost deja distribuite.
Menţionăm că, în situaţia în care, deşeurile reciclabile nu sunt selectate corespunzător, începând cu anul 2019 taxa de salubrizare va fi majorată la 7 lei/persoană/lună.
Pentru informaţii suplimentare: tel. 0248763201", anunţă primăria pe o reţea de socializare
Localnicii s-au arătat "extrem de încântaţi" de majorarea anunţată.
"Daca pana akm am platit 70 de lei de acum innainte o sa platim aproape dublu! Bravo Primaria Merisani felicitari!"

