Primãriţa Ioana Dumitru, de la Ştefãneşti, îşi cam face bagajele. Fãrã sprijinul Consiliului Local, proiectele sale rãmân numai pe hârtie şi vor ajunge la coşul de gunoi a istoriei. Azi, o istorie tristã, bravã pe vremea Brãtienilor, strãlucitoare, senzaţionalã. Un oraş condus azi de un mare nume, Ion Mihalcea. Un om care a fãcut multe. Exagerat de multe... Doar cã nimeni nu vede. Asta în timp ce primãriţa, sictiritã peste poate, se recunoaşte învinsã... Cu toate cã se laudã cã ţine steagul sus, a pierdut totul. Adio Ştefãneşti!!!

 Scriam azi, cã edilul Ioana Dumitru n-a participat la şedinţa CL. Anticipam motivul, dar am preferat sã aşteptãm poziţia oficialã. Care iatã, n-a întârziat sã aparã:

“Tot înainte, că înainte era mai bine! Nu au votat domnii consilieri nimic din proiectele inițiate de mine în această seară! Cultura la tomberon, investițiile vor fi zero; fără parcuri în Zona Blocuri, fără program informatic la Urbanism și Registrul Agricol, rămânem la indigo și pix, fără sport și fără Dan Puric fiindcă în accepțiunea viceprimarului acesta "nu cântă frumos".

Asta e pe scurt ședința Consiliului Local.  De ce trebuia să particip la ședințã? Să mă mai sabotaţi încă o dată?

Sunt Ioana Dumitru, primar al orașului Ștefanesti, iar voi sunteți niște vremelnici consilieri despre care oamenii nu vor mai dori să își amintească fiindcă va opuneți progresului acestui oraș minunat pe care îl umiliți în fiecare zi cu voturile voastre impuse de interese mizere!”, a scris Ioana Dumitru, pe Facebook. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *