Primarul de la Corbi, Virgil Baciu ajuns deja celebru pentru felul în care se implică în gospodărirea localității și promovarea obiectivelor de interes turistic de pe teritoriul comunei, a decis să ia măsuri împotriva celor care își lasă proprietățile de izbeliște, urâțind fața comunei. Deși legea cu privire la obligațiile ce le revin proprietarilor este clară, unii dintre ei continuă să își ignore propriile proprietăți

 Ca urmare, primarul comunei Corbi, Virgil Baciu cere sprijinul locuitorilor comunei pentru a–i depista pe cei care dețin proprietăți în această zonă, dar au uitat de ele. Primarul Baciu a identificat 80 de proprietăți amplasate în vecinătatea drumului județean care trece prin comuna Corbi, care sunt pur și simplu lăsate în paragină de proprietării loc. Aceștia nu numai că încalcă lega , își neglijează proprietățile, dar calcă în picioare eforturile tuturor locuitorilor comunei și ale primarului Baciu de a face din Corbi un loc de poveste.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *