Președintele Consiliului Județean, Florin Tecău, a refuzat la ședința CJ de astăzi să îi dea un răspuns primarului din Mioveni, Ion Georgescu, vizavi de finanțarea spitalului care se construiește în orașul constructorilor de automobile.

 Deși Georgescu a insistat să se voteze măcar un acord de principiu, pentru a vedea dacă CJ este dispus să ajute la construcția spitalului, estimată la 68 milioane euro, Tecău s-a pus în unghii și a refuzat să supună la vot problema. Singurul consilier care s-a opus unui vot a fost progresistul Marian Fulga.

Primarul Georgescu cerea un sprijin de aproape 11 milioane de euro, împărțit pe trei ani, motivând că spitaul ultramodern care se va construi la Mioveni va folosi pentru cel puțin 100.000 argeșeni.

Proiectul nefinalizat de la Molivișu l-a făcut pe Tecău însă să sufle și-n iaurt, declarând: “Am experiența multor proiecte începute pe picior și pe care nu le putem termina. Astăzi nu pot face o propunere, după legea bugetului CJ finanțează doar lucrări de drumuri, arierate și cofinanțări pentru proiecte europene. Nici parteneriatul nu știu ce soluție ar fi, lucrarea a fost începută cu o singură sursă de finanțare (n.r. bugetul local).”

Consilierul județean Aurel Iacșa, din Mioveni, a avertizat că dacă nu se dă un acord de principiu pentru această investiție, nu va mai vota niciodată astfel de acorduri. Atât Iacșa, cât și Dan Manu și Narcis Sofianu au susținut vehement că trebuia dat un acord de principiu. Președintele Tecău a fost însă de neînduplecat, determinând plecarea lui Georgescu din sală fără un răspuns concret.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *