“Pentru o informare obiectivă a cetățenilor orașului, inclusiv a membrilor unor formațiuni politice, vă transmit faptul că proiectul bugetului pentru anul 2020, întocmit la nivelul veniturilor și cheltuielilor anului precedent, a fost realizat si este afișat public, la sediul primăriei Mioveni, conform legii transparenței. Așa cum reiese din pozele alăturate, proiectul de buget pentru 2020 a fost realizat încă de la jumătatea lunii decembrie 2019. Acesta, în forma finală, va fi publicat în mediul online, de la 01 februarie, urmând a fi publicat și în ziarul "Mioveni", publicație care se distribuie gratuit la nivelul orașului.
Consultările publice pe cartiere vor fi programate în intervalul 01-20 februarie, urmând ca proiectul final să fie aprobat de Consiliul Local în perioada 20-28 februarie.
Presupunând că cei care ne contestă nemotivat activitatea sunt îngrijorați de acest subiect doar din motive obiective, nu politice, ar trebui să știe că Guvernul pe care ei îl reprezintă, printr-o serie de măsuri aplicate la finalul anului trecut au diminuat considerabil veniturile și implicit bugetele administrațiilor locale. Drept urmare, până când conducerea administrativă centrală nu ne va transmite sumele exacte, actualizate, nu vom putea aproba mai rapid noul buget, pe care noi l-am proiectat acum mai bine de o lună și jumătate.”, a scris edilul, pe contul de socializare.

