Mult aşteptata pârtie de ski de la Molivişu i-a pus jar pe primarii de la Arefu, Cicăneşti şi Brăduleţ.
Aceştia au accesat un credit în valoare de 10 milioane de lei noi, pentru a achita cofinanţarea europeană, iar acum stau cu mâinile întinse la Florin Tecău, să-i ajute să plătească rata anuală de 12 miliarde de lei pe an. Şeful CJ Argeş, cel care ar fi trebuit să aibă toate soluţiile, dă din colţ în colţ. Concret, nu prea face nimic. Sau dacă face, o face « puţin şi rar », în cel mai mare secret. Îl aşteptăm pe domnul preşedinte să se exprime public referitor la demersurile concrete privind proiectul Molivişu. Că ultima dată ne-a aburit că are o idee…

