George Diaconescu, șeful secției Estradă din cadrul teatrului Alexandru Davila din Pitești a convocat astăzi o conferință de presă în care s-a apărat în fața atacurilor colegilor de la celelalte secții (Dramă și Așchiuță), care i-au și cerut revocarea din funcție printr-un memoriu înaintat Consiliului Județean.

 Diaconescu i-a avut alături pe mai mulți colegi de la Estradă, având și el un memoriu, de data aceasta de susținere, semnat de 30 de colegi din totalul de 38 de angajați ai secției. George Diaconescu a explicat cum secția pe care o reprezintă este marginalizată în cadrul teatrului și este vitregită de fonduri, deși spectacolele pe care le organizează aduc profit instituției. “Se vrea înlăturarea mea, nu știu din ce motive. Dânșii nu concep ca un instrumentist să vină la conducerea teatrului”, a declarat Diaconescu, care și-a anunțat cu această ocazie și intenția de a participa la concursul pentru postul de manager al teatrului.

Diaconescu a venit însă și cu o propunere revoluționară, dacă nu va reuși să schimbe nimic la nivelul conducerii Teatrului. “Lansez provocarea ca secția Estradă să se transforme în teatrul de revistă Constantin Zărnescu, cu sediu și management propriu. Sediul ar putea fi în Grădina de Vară. Nu vreau neapărat acest lucru, dar Estrada are dificultăți de a fi reprezentată de propriul șef, fiind discriminată atât în teatru, cât și în Consiliul Județean”,  a spus Diaconescu.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *