Politicienii apelează la tot felul de strategii pentru a câştiga încrederea electoratului. Unele mai bune, altele cât se poate de neinspirate. O strategie neinspirată, de fapt chiar proastă, a aplicat şi candidatul aşa zis independent de la Budeasa, în realitate susţinut de un partid, Octav Minescu.
Minescu a umplut comuna de flyere în care se lăuda că un renumit profesor universitar îl susţine. Profesorul universitar, un şpăgar demascat de ziariştii de la Ancheta, Luigi Popescu, îl recomandă cu toată tăria pe Octav Minescu pentru funcţia de primar al comunei Budeasa. Cu aşa recomandare, nici nu mai are nevoie de votul din 5 iunie….E pe cai mari!

Profesorul şpăgar – demascat
Dupã ce mai mulţi studenţi au informat reporterii sãptãmânalului Ancheta cã profesorul Luigi Popescu obişnuieşte sã accepte sume importante de bani de la studenţii restanţieri, ziariştii au pus la cale un flagrant. Sub identitatea unei studente de la Finanţe Bãnci, un redactor a intrat în biroul profesorului, a spus cã nu s-a pregãtit pentru examen şi a lãsat pe masã plicul cu bani, în care se afla suma de 375 lei. În materialul din Ancheta se precizeazã cã tot ce s-a întâmplat în biroul profesorului universitar a fost înregistrat audio-video. La o sãptãmânã dupã cele întâmplate, ziariştii s-au întâlnit oficial cu profesorul universitar. Cadrul didactic şi-a amintit de cele întâmplate cu câteva zile în urmã şi a recunoscut cã este un om care are probleme.
Fusese pãrãsit de soţie cu mulţi ani în urmã, dupã ce aceasta a fugit cu Dinel Staicu, de la Craiova. La puţin timp după acest incident, profesorul Luigi Popescu a încercat să-şi pună capăt zilelor.

