PSD a decis, în şedinţa de azi: candidatul pentru fotoliul de primar al comunei Valea Danului este nimeni altul decât vicerimarul PNL-ist.

  

PSD demnstrează, pentru a mia oară, că nu ţine cont de nimic atunci când este vorba de alegeri. Luna viitoare vor avea loc alegeri în două comune din Argeş. Dacă la Domneşti lucrurile sunt clare, s-a ales candidatul pentru primarie dintre doi PSD-işti cu ştate vechi, la Valea Danului, sondajele făcute de Diana Eftene şi Radu Vasilică nu au fost pe gustul şefilor de la judeţ. 

   Vasile Preda, viceprimarul cu atribuții de primar, din Valea Danului, iese câştigător din toate poziţiile. Şi cum în Argeş PSD-ul s-a învăţat la slănină, nu acceptă ceva de post. Aşa că au decis azi ca, la alegerile din 12 iunie să meargă pe mâna vicelui liberal. Vicele a jurat azi pe roşu, aşa că treaba e ca şi făcută.  Propunerea organizaţiei PSD, un tânăr, susţinut cu ardoare de fostul primar, a rămas cu buza umflată.  

Liberalul nu a fost înghiţit uşor de primarii PSD-işti. Mulţi au vociferat în barbă, dar primarul de la Rociu, Aurel Bălăşoiu, a dat-o pe faţă în şedinţă, supărat că partidul din care face parte nu susţine un om din PSD: "Prost, prost, dar e prostul nostru! Eu zic să mergem pe mâna lui!"

 Numai că decizia a fost luată. PNL-istul va candida pentru PSD. Altă întrebare?

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *