De remarcat că PSD a încurajat, în cei 7 ani de când se află la guvernare, detașarea în ministere a mii de angajați la firme private sau instituții din administrația locală, ajungându-se ca administrația centrală să fie plină de rude ale liderilor partidului.
„Sunt foarte multe persoane, pe unele dintre ele le ştim, pe altele le aflăm acum când facem analiza fiecărui minister, persoane care sunt detaşate de la societăţi comerciale. Dacă e angajat de trei zile pe salariul de prim-ministru, detaşarea se face pe salariul din societate. Aceste lucruri nu le mai putem accepta. Vom cere detaşările de la fiecare minister în parte, pentru că nu e corect şi nu e un mod constructiv de abordare”, a declarat Dăncilă, citată de Agerpres.
Dăncilă a mai spus că vor fi verificate şi entităţile din cadrul unor ministere care au mai mulţi şefi decât angajaţi, dar și că va căuta soluții să transfere povara salariilor către consiliile județene pentru ”unităţile din teritoriu”: ”De săptămâna viitoare vom lua fiecare minister în parte, vom analiza toate aceste lucruri şi vom vedea cum putem descentraliza şi să lăsăm unităţile din teritoriu în subordinea consiliilor judeţene şi să apropiem decizia de cetăţeni”.
La rândul lui, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a prezentat măsuri care ar putea fi adoptate pentru acoperirea deficitului bugetar. Una dintre ele ar fi interdicția ca pensionarii să lucreze la stat: „Dacă te-ai pensionat din sistemul de stat, mai lucrezi la stat? Eu spun că nu. Mergi în privat! Ştim foarte bine ce se întâmplă de ani de zile în acest sens. Sunt măsuri de bun-simţ pe care le vom discuta, astfel încât până la rectificare să fie prezentate şi, sper, multe din ele să fie şi asumate”, potrivit Agerpres.

