»Acest partid are capacitatea să câştige viitoarele alegeri »
Prezent la Alexandria, cu ocazia desfăşurării conferinţei de alegeri a organizaţiei de femei a PSD Teleorman, Dragnea a aruncat bomba. Vin alegeri parlamentare anticipate la toamnă, iar partidul de sânga e numai bun de fruntaş în cursa electorală : ”Acest partid are capacitatea şi forţa interioară sa câştige viitoarele alegeri, parlamentare şi locale, parlamentare şi la termen sau mai grăbite eventual, pentru că nu ştie nimeni ce va fi la toamnă. Vă rog ca, după ce terminaţi aceste alegeri, în luna august să vă odihniţi, să vă faceţi concediile, pentru că este posibil ca în septembrie să avem nevoie de fiecare dintre dumneavoastră”.
A fost atât de sigur pe cele afirmate, încât ne puneam problema de unde le ştie Dragnea pe toate… De fapt, nu le ştie, doar le visează : ”Parlamentul vine în toamnă la lucru, aşa cum ştim cei de la PNL au spus că vor pregăti din nou o moţiune de cenzură. Asta înseamnă că trebuie să fim foarte atenţi, şi apţi, şi în putere, atât la nivel judeţean, căt şi naţional, inclusiv în Parlament. Nu am alte informaţii”.

