„Există prezumția de nevinovăție și nu un procuror stabilește dacă ești vinovat, ci o instanță. Am încredere că Mircea este nevinovat. Chestiile astea înainte de campanie sunt cunoscute, el este șeful de campanie al PSD, era normal ca acum dl Iohannis să-și pună toată armata să facă mizerii înainte de alegeri. Vedeți că ăsta e stilul dânsului, nu are alte pârghii decât folosirea acestor mizerii cu anchete, cu procurori”, a declarat Cătălin Rădulescu.

Întrebat dacă el consideră că dosarul este o comandă politică, acesta a răspuns:

„Exact acum când e șeful campaniei îl cheamă DNA? Deci e stilul clasic stalinist pe care l-am văzut în acești ani, așa s-a întâmplat și cu Olguța în campanie și cu mulți alții, să se atace persoanele care conduc o campanie la un anumit moment, așa s-a întâmplat și cu dl Dragnea, crezând că prin asta or să ne înlăture pe noi de la rezultatul pe care îl vom obține. Sunt niște mizerii și cred că Mircea își va dovedi nevinovăția în instanță. A mai fost târât prin procese patru ani de zile și și-a mai dovedit nevinovăția. Ne așteptam la astfel de mizerii, Mircea trebuie să fie puternic și să-și arate nevinovăția”.

Trezorierul PSD, Mircea Drăghici, a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA pentru că şi-ar fi însuşit 380.000 de euro din subvenţiile acordate pentru PSD, pe care i-a folosit pentru plata unui imobil, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *