Şeful DSU, Raed Arafat, a declarat că în perioada următoare nu vor exista relaxări ale restricţilor, dat fiind faptul că numărul de infectări creşte în România. Mai mult, Arafat a adus în discuţie faptul că anumite zone, foarte afectate, ar putea fi carantinate.

”Acum nu putem vorbi de răspândire exponenţială. În acest moment nu avem. Dacă ajungem la o răspândire exponenţială –  sunt ţări care pe zi au mii de cazuri deja şi acolo într-adevăr este răspândire exponenţială – asta duce automat la ocuparea Terapiei Intensive.

Sunt câteva zone în ţară care au presiune asupra lor, nu înseamnă că celelalte vor rămâne fără presiune, e posibil să se schimbe şi acolo.

Noi, din păcate, undeva ne înecăm la mal. Adică, noi am luat măsuri, am făcut, am ieşit chiar destul de bine în prima fază şi după care când trebuia încă un pic să respectăm măsurile compensatorii, au început campaniile împotrivă, lumea nu mai credea şi au început presiunile.

Relaxare la acest moment să recomand eu, nu cred şi nu am cum. Aici nu eu recomand. Cel puţin să întărim măsurile compensatorii, să întărim respectarea lor la acest moment. (…) Niciodată doctorul Arafat singur nu gândeşte la asta, suntem o echipă cel puţin de 20 de persoane. Votul meu este să monitorizăm foarte atent, cel mai probabil să nu mai luăm alte măsuri pentru următoarea perioadă şi să aşteptăm să vedem. Dacă vedem că treaba asta începe să crească, pe alocuri, nu neapărat naţional, ci pe zonele cele mai afectate pot să iei anumite măsuri. Asta este posibil”, a declarat Raed Arafat., potrivit Stiripesurse.ro. 

Întrebat dacă se gândeşte la închiderea unor judeţe sau a unor oraşe, Afarat a prcizat:

”Şi acum putem încă, dar cu multe semne de întrebare. Dacă nu ne iese legea, va fi greu acest lucru”, a spus Arafat.

 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *