În data de 25 octombrie 2019, reprezentanţii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Argeş au participat la un seminar de pregătire profesională a practicienilor în insolvenţă, organizat de Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă – Filiala Argeş, urmărind dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu toţi partenerii din mediul de afaceri, din spaţiul public şi din celelalte organizaţii profesionale.

 A fost pentru prima dată când reprezentaţii instituţiei au participat la o astfel de şedinţă organizată de U.N.P.I.R. – Filiala Argeş.

Acest eveniment se înscrie în rândul activităţior din ultima perioadă desfăşurate cu organizaţii profesionale din judeţ, respectiv Asociaţia Oamenilor de Afaceri Argeş, Camera de Comerţ şi Industrie Argeş, Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi, Camera Auditorilor Financiari – Filiala Argeş. Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş se întâlnește periodic cu membrii acestor organizaţii pentru  prelucrarea noutãţilor legislative,  informãri în legãturã cu modificãrile legislaţiei fiscale, dar şi pentru  consultãri în vederea identificãrii  unor noi metode de colaborare.

La seminarul de pregătire profesională au participat din partea A.J.F.P. Argeş domnul Lucreţiu-Ioan Tudor, Şef Administraţie, reprezentanţi ai serviciului Juridic, compartimentului Procedură, Insolvenţă şi Lichidări şi serviciului Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii, din partea UNPIR domnul avocat Stan Tîrnoveanu, prim-vicepresedinte, iar din partea UNPIR – Filiala Argeş, doamna preşedinte Oprea – Barac Luminiţa, alături de circa 50 de practicieni în insolvenţă din judeţul Argeş.

A.J.F.P. Argeş va continua în perioada următoare seria colaborărilor cu organizaţiile profesionale şi cu reprezentanţii mediului de afaceri din judeţul Argeş, întrucat, un obiectiv prioritar al A.N.A.F. îl reprezintă dezvoltarea unui parteneriat între instituţie şi contribuabil, precum şi deschiderea administraţiei fiscale către cetăţeni şi mediul de afaceri. Contribuabilul va fi înţelege, astfel, sarcinile fiscale pe care le are, va conştientiza importanţa declarării corecte şi a plăţii impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, pentru ca statul, la rândul său, să poată oferi cetăţenilor servicii de calitate.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *