Reprezentantii Sindicatului Automobile Dacia si Serviciului Transport Personal si Restauratie din cadrul Dacia- Renault au raportat Instituției Prefectului- Județul Argeș o problemă cu privire la lucrările din zona Podul Viilor din municipiul Pitești, lucrări care afectează circulația în zona din intrarea-ieșirea din oraș. În acest sens, astăzi, 15 mai a.c., domnul prefect Mihai Oprescu a convocat o întâlnire cu mai multe structuri locale și județene, în scopul găsirii unei soluții la această situație.

 Conform reprezentanților SAD, lucrările din zona amintită cresc foarte mult timpii de transport ai angajaților Dacia Renault, ducând la nemulțumirea acestora. În aceste condiții, domnul prefect a avut o serie de discuții cu viceprimarul municipiul Pitești, domnul Cornel Ionică, șefii IPJ Argeș și Poliției Locale Pitești, dar și ai firmei care execută lucrările în zona amintită, căutând o soluție pe termen scurt și mai ales până la finalizarea lucrărilor pentru remedierea problemei.

Astfel, începând de luni, 18 mai, Serviciul Rutier din cadrul IPJ Argeș va crește numărul efectivelor care vor asigura fluidizarea autobuzelor care transportă angajații Dacia la orele la care se asigură schimbul de ture, graficul de deplasări fiind pus la dispoziție de către reprezentanții serviciului tehnic al uzinii. Totodată, reprezentantul S.C. METABET CF, firma care efectuează lucrările în zona Podul Viilor, și-a asumat reorganizarea traficului pe străzile adiacente celor pe care se efectuează lucrări, urmând ca la începutul săptămânii viitoare să se efectueze o deplasare la locul menționat, fiind analizate și aplicate alternativele optime.

Fiind o problemă care a fost sesizată instituției și de către alți conducători auto, domnul prefect a subliniat necesitatea respectării tuturor angajamentelor asumate și a măsurilor care să ducă la decongestionarea și fluidizarea traficului din zona intrării în municipiu, evidențiind încă o dată importanța dialogului și colaborării dintre instituțiile publice, sindicate și mediul privat, lucru care facilitează rezolvarea problematicilor de interes public.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *