Potrivit acestuia, în perioada următoare vor fi elaborate proceduri "foarte clare şi bine stabilite". "Aceste proceduri, din păcate, nu au fost făcute în guvernarea anterioară, punându-ne acum într-o situaţie limită, pe care doar cu experienţa celor din sistem am reuşit s-o trecem", a susţinut demnitarul.

În ceea ce priveşte stocurile de gaz, el a arătat că în depozitele Romgaz se află la ora actuală 1.000.450.000 de metri cubi.

"Domnule prim-ministru, domnilor miniştri, permiteţi-mi să fac în cele ce urmează o scurtă analiză a sistemului energetic naţional şi a pregătirii acestuia pentru a face faţă într-o perioadă de vreme severă, aşa cum a fost zilele trecute. De la începutul avertizării meteorologice, am convocat, împreună cu Ministerul Economiei, comandamentul energetic de iarnă pentru gestionarea acestei perioade dificile. Vreau să mulţumesc pe această cale tuturor celor care au fost implicaţi şi care sunt implicaţi şi pentru buna mobilizare în aceste zile. Dincolo de situaţia de urgenţă, am observat în acest timp o proastă pregătire în prealabil a perioadei de iarnă de către fostul guvern şi o să mă refer foarte pe scurt la câteva subiecte: în primul rând, stocurile de cărbune la centralele termoelectrice şi aici m-aş referi la CE Oltenia, unde avem la ora actuală 357.000 de tone, cu un consum zilnic pe vârf orar de 80.000 de tone, ne-ar asigura o durată de funcţionare doar pentru patru zile. La CE Hunedoara avem, la ora actuală, în stocuri 30.000 de tone, cu un consum de 6.100 de tone pe zi – asta înseamnă o funcţionare de maxim patru zile, iar la stocurile de gaz avem, la ora actuală, înmagazinat în depozitele Romgaz o cantitate de 1 miliard 450 de mii de metri cubi. Consumul mediu orar al României în această perioadă este estimat la 70 de milioane metri cubi, el fiind asigurat în felul următor: din producţia internă – 28 de milioane metri cubi, depozite – 26 de milioane metri cubi, import – 13 milioane metri cubi şi 3 milioane de metri cubi vin în afara sistemului naţional de transport. Vreau să precizez că în această perioadă cantitatea de gaz din conducte s-a menţinut în limite normale, de 38 de milioane metri cubi. Totodată, vârful de consum orar pe energie electrică a fost a atins marţi seara, în intervalul 18 – 19, acesta fiind de 9.730 MW. Pentru a asigura funcţionarea normală în sistemul energetic naţional, am dispus următoarele măsuri: asigurarea unor cantităţi mai mari de cărbune la centrale, prin suplimentarea garniturilor de tren care transportă cărbunele de la mină până la centrale, beneficiind în acest sens de sprijinul total al Ministerului Transporturilor şi al CFR Marfă; suplimentarea personalului la descărcarea vagoanelor în centrale şi, în perioada de vârf de consum pe gaze, am dispus trecerea unor grupuri care produceau pe gaze pe producţia pe păcură. Pentru a stabili cum s-a ajuns la situaţia de a fi tot timpul la limita stocului de cărbune, riscând chiar oprirea lor de multe ori, am dispus Corpului de Control verificarea modului de pregătire a perioadei de iarnă în cele două complexe şi în Ministerul Energiei. În acelaşi timp, în perioada imediat următoare, pe experiența pe care am avut-o în aceste zile, vom elabora proceduri foarte clare şi bine stabilite, care să ne spună cum trebuie să procedăm plecând de la această experienţă nefericită pe care am avut-o în această perioadă şi de la consumurile istorice pe care le-am avut atât la energia electrică, cât şi la gaze. Aceste proceduri, din păcate, nu au fost făcute în guvernarea anterioară, punându-ne în această perioadă într-o situaţie limită, pe care doar cu experienţa celor din sistem am reuşit s-o trecem. Şi când o să începem şedinţa, la ordinea de zi o să cer şi eu o suplimentare a ordinei de zi cu o hotărâre de guvern care să vină şi să ne sprijine în acest sens", a dclarat Ministrul Energiei la începutul şedintei de Guvern.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *