România a înregistrat cea mai mare creștere economică, în ritm anual, din Uniunea Europeană în perioada aprilie - iunie 2017, arată o estimare preliminară, publicată miercuri de Eurostat.

 Conform Eurostat, produsul intern brut al României a înregistrat atât în primul trimestru al acestui an, cât și în trimestrul al doilea un avans 5,7%, comparativ cu perioada similară a anului trecut. În aceeași perioadă, PIB a crescut cu 2,2% în zona euro și cu 2,3% în UE, după o creștere de 1,9%, respectiv 2,1% în primul trimestru.

În trimestrul al doilea comparativ cu primul trimestru, România a înregistrat o creștere economică de 1,6%, ceea ce o plasează pe locul secund în UE după Suedia, care a înregistrat o creștere economică de 1,7% de la un trimestru la altul. Și în acest caz, avansul economiei românești este mult superior mediei din UE și din zona euro, unde PIB a crescut cu 0,6% comparativ cu trimestrul precedent, după un avans de 0,5% în primele trei luni în ambele cazuri.

Eurostat subliniază, însă, că datele comunicate miercuri ar putea fi revizuite într-o nouă estimare care ar urma să fie dată publicității în data de 7 septembrie 2017.

 


Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *