Secretul a fost ținut toată această perioadă și nimeni nu a avut nici măcar senzația că Venus poate fi locuită de anumite forme primare sau avansate de viață.
Venus este a doua planetă ca distanță față de Soare în sistemul nostru solar. Situată la 108 milioane km de Soare, Venus își parcurge orbita în 224,7 de zile. Rotația în jurul propriei sale axe este foarte lentă, durează 243 de zile și are loc de la vest la est, în sens invers față de rotația celorlalte planete. Cu un diametru de 12.100 km, Venus este, ca poziție, a doua planetă (pornind de la Soare) din sistemul solar, orbita sa fiind cuprinsă între cea a planetelor Mercur și Pământ.
Pe Venus temperatura este foarte ridicată. De fapt, gazul carbonic acumulat în atmosferă acționează sub efectul razelor Soarelui ca geamurile unei sere: temperatura la sol ajunge până 460 °C.
.jpg)
Potrivit specialistul rus Leonid Ksanfomalit, aceste fotografii înfățișează creaturi uriașe care se mișcă în voie pe Venus. Specialistul consideră că este vorba despre o creatură care are forma unui scorpion în prima imagine, iar în cea de-a doua se poate observa o altă creatură în formă de disc.


