Astăzi, comisiile Juridică şi pentru Ȋnvăţământ din Senat au dat raport comun de admitere proiectului iniţiat de senatorul social-democrat Şerban Nicolae privind învestirea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi de control cu exerciţiul autorităţii publice pe timpul şi în legatură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. S-au aprobat pedepse mai mari pentru cei care agresează profesori.

 "Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unei persoane care ocupă o funcţie didactică de predare, de conducere sau de îndrumare şi control, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune ale cărei limite speciale se majorează cu o treime", prevede proiectul.


Aceeaşi pedeapsă se aplică şi pentru "săvârşirea unei infracţiuni împotriva unei persoane care ocupă o funcţie didactică de predare, de conducere sau de îndrumare şi control ori asupra bunurilor acesteia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu"., scrie Stiripesurse.ro.


 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *