Consiliul General al Capitalei a aprobat amplasarea unui bust al luptătoarei anticomuniste Elisabeta Rizea în Parcul Drumul Taberei din Sectorul 6. Ȋn timp ce unii dintre aleşii locali spun cã parcul a ajuns de nerecunoscut, alţii cred cã e de bun augur acest proiect, Elisabeta Rizea fiind un simbol al rezistenţei în faţa regimului comunist., potrivit News.ro.

 Elisabeta Rizea s-a născut în 1912, în localitatea Domneşti, judeţul Argeş şi a dat dovadă de mare curaj şi credinţã în Dumnezeu în timpul regimului lui Gheorghiu-Dej, când, deşi era urmărită permanent şi supusă interogatoriilor, nu a renunţat în a-i sprijini pe membrii rezistenţei din munţi cu hrană.

În 1950, Elisabeta Rizea a fost condamnată pentru uneltire contra ordinii sociale şi a petrecut şase ani în închisoare, unde a fost torturată.în 1958 a primit o a doua condamnare, de 25 de ani  de închisoare.

Luptătoarea anticomunistă a fost eliberată prin decret de graţiere în 1964, petrecând 12 ani în închisorile Jilava, Piteşti, Miercurea Ciuc, Arad şi Mislea. A murit în 2003.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *