Instalația mobilă GORE® Cover System presupune o tehnologie de compostare ecologică, îndeplinind normele europene cu privire la tratarea deșeurilor organice și a nămolurilor de la stațiile de epurare. Mai exact, presupune îmbogățirea nămolului cu un amestec de material energetic și acoperirea cu o prelată specială, semipermeabilă, cu rol de biofiltru și un sistem de aerare. Deoarece nămolul nu poate fi compostat ca atare – fiind dens, nu permite trecerea aerului și nu oferă un raport carbon/azot corespunzător – materialul de intrare se compune dintr-un amestec de nămol cu material structural (lemn tocat, resturi vegetale).
De curând, societatea noastră a achiziționat o mașină profesională de tocat pentru crengile și resturile vegetale rezultate din toaletarea spațiilor verzi din oraș. Materialul astfel rezultat va servi obținerii de compost prin tehnologiaGORE Cover.
Compostul este folosit de către angajații noștri pentru îngrijirea spațiilor verzi din oraș, fiind o soluție ecologică și viabilă economic. Compostul substituie o mare cantitate de îngrăşăminte chimice, degrevând societatea de o mare parte de cheltuieli privind investiţia suplimentară pentru industria chimică.

