Reprezentanţii Sindicatului Dacia şi cei ai administraţiei companiei au finalizat marţi negocierile, convenind ca salariile operatorilor şi funcţionarilor să crească în ianuarie cu 150 de lei, iar cele ale personalului TESA - primul nivel de management să fie majorate, tot în ianuarie, cu 100 de lei.
Pe lângă aceste creşteri salariale generale pentru cele două categorii, în aprilie ar urma să aibă loc o majorare individuală de 1,9% pentru personalul TESA – primul nivel de management şi de 3% pentru TESA – middle management.
În plus, o primă de rezultat pentru 2014, în valoare de 1.410 lei, va fi plătită în luna mai, iar valoarea tichetelor cadou (pentru 8 martie şi Crăciun) se va modifica la 70 de lei, a anunţat constructorul auto, într-un comunicat.

