Dacă la începutul anului trecut toată lumea a sărit în sus că salariile de la CJ Argeş au fost mărite, chiar şi de trei ori, staţi să vedeţi cum arată salariile acum, în 2018.
Dacă anul trecut secretarul CJ Argeş avea, în martie 2017, un salariu de 12.228 lei, acum, conform anexei prezentată consilierilor judeţeni, salariul secretarului CJ va fi de 15086 lei.
În şedinţa din această săptămână vor fi aprobate, începând cu data de 01.01.2018, salariile de bază aferente funcțiilor din cadrul familiei ocupaționale ”Administrație” pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Argeș.
Potriviot Raportului postat pe site-ul CJ Argeş, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică se determină prin înmulţirea coeficienţilor din anexa nr.IX cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare, respectiv 15200 lei (coeficient 8 x 1900 lei salariul minim brut pentru anul 2018 )


