A venit pe lume cu câteva minute înainte de Ziua Copilului. A primit numele Ana. O mică minune, un dar nepreţuit primit de la Dumnezeu de doi părinţi tineri, frumoşi, care se iubesc nespus de mult. A început să crească, să zâmbească, să gângurească şi nimic nu părea să umbrească fericirea familiei Drugă. Până în ziua de 10 noiembrie. Atunci, medicii de la Fundeni au dat părinţilor o veste cumplită: Ana suferă de leucemie acută limfoblastică L1.

Să-i dăruim Anei speranţa!
Pentru micuţa care nu are decât jumătate de anişor a început lupta pentru viaţă, pentru părinţii ei – o cursă contracronometru. Directorul clinicii San Matteo din Pavia, o somitate în materie, un adevărat înger păzitor al micuţilor suferinzi, a studiat cazul Anei şi, aşa cum a salvat sute de copii diagnosticaţi cu leucemie, ar putea face şi pentru Ana minuni. Acum, viaţa Anei se măsoară în gesturi de solidaritate, pentru că fetiţa cu ochi mari şi zâmbet de înger are nevoie de un tratament costisitor, care în astfel de cazuri se ridică la peste 100.000 de euro şi care depăşeşte puterile financiare ale părinţilor săi. Părinţii Anei au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor, pentru ca prinţesa lor să cunoască bucuria de a trăi, să meargă, să vorbească, să se joace ca toţi copiii. Pentru acoperirea costurilor tratamentului, la BRD a fost deschis un cont pe numele tatălui micuţei, unde toţi oamenii cu suflet mare pot contribui, donaţiile putând fi efectuate de la orice agenţie bancară, a oricărei bănci. E luna Naşterii Domnului, luna miracolelor, a bucuriei de a dărui. Să-i dăruim Anei speranţa!

Ana are doar şase luni şi vrea să crească mare! Noi toţi o putem ajuta!
Titular cont: DRUGĂ GEORGIAN ANTON
BRD – Agenţia Dobrogeanu Gherea

RO62BRDE030SV51850940300  RON
RO07BRDE030SV51851070300  EUR 
RO96BRDE030SV51851230300  USD
RO30BRDE030SV51851580300  GBP

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *