Marile partide trăiesc mai greu ca românii de rând, De exemplu, liberalii au strâns datorii de aproape 32 de milioane de lei, în timp ce social-democraţi însumeazã 34 de milioane de lei la capitolul datorii. Liderii celor două formaţiuni promit redresarea.

 „Un partid cu nişte datorii, făcute de către nişte indivizi care acum nu mai sunt în PNL. Noi am preluat nişte datorii istorice pe care am început să le stingem. Avem contracte de reeşalonare cu acei debitori.”, a declarat pentru DIGI24 secretarul general al PNL, Robert Sighiartău.

„Din bilanţul depus la ANAF sunt aproape 34 de milioane de lei pentru 2016. În structura acestor datorii intră inclusiv contribuţiile din alegerile parlamentare din 2016, care au fost rambursate de AEP în 2017 în valoare de 8,6 milioane de lei. Înseamnă o datorie către creditori de 25 de milioane de lei. Acestea sunt datorii curate pentru anul 2016.”, a declarat trezorierul PSD, Mircea Drăghici, potrivit sursei citate.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *